Despre comuna Cerbăl

În rețeaua de localități a județului, comuna Cerbăl face parte în centrul ”Ținutul pădurenilor”. Satele componente ale comunei sunt: Cerbăl (reședința comunei), Aranies, Feregi, Merisoru de Munte, Poiana Rachitelii, Poienita Tomii, Socet si Ulm.

Localitatea Cerbăl, reședința comunei, este situată în partea de Vest a județului, la 38 km de municipiul Deva și la 20 km de municipiul Hunedoara. Valoarea “Ținutului pădurenilor” este ridicat  de specificul etnografic al zonei în care s-au păstrat ca intr-un muzeu natural, portul și obiceiurile străbunilor daci. Comuna Cerbăl păstrează forme vechi de viață socială, vestigii de organizare social-economică a obștei sătești, valori dintre cele mai originale și mai arhaice, care se reflectă în păstrarea, mai ales de către femei, a meștesugurilor de artă populară, a costumelor obiceiurilor arhitecturii tradiționale, ceea ce confera localitaților valori potențiale pentru dezvoltarea turismului.

Relieful și constituția geologică

Relieful este nivelat în trepte și fragmentat în culmi lungi ale căror înalțimi maxime oscilează în jur de 1000 m ( Poiana Rachițelii ). Aspectul general seamănă cu acela al unei regiuni de deal. Locuitorii acestui ținut practică o agricultură originală, contribuind de-a lungul secolelor, la modelarea dealurilor prin terasarea acestora.

Bogații naturale pe langă bogațiile solului, datorate vegetației și faunei, cum sunt lemnul, fructele de pădure și vânatul mai sunt și bogații ale subsolului (minereu de fier); în Cerbăl se mai cunosc și astazi cariere și galerii vechi din care în trecut au fost extrase zacaminte mici, acum epuizate.

Condițiile climaterice temperatura medie anuală variază între 2 și 8 grade Celsius în zona Montană mai înaltă și între 9 și 11 grade Celsius în zonele depresionare. Precipitațiile sunt mai abundente, tot timpul anului, în zona mai înalta ( Poiana Rachițelii ) și scad treptat spre zonele mai joase. Circulația aerului are loc cu precădere pe direcția NV-SE. Predomina vânturile Nord-Vestice, cu o frecvență de 18% și cele Sud-estice cu o frecvență de 11%, viteza medie a acestora fiind de 4-5 m/s.

Vegetația este reprezentată în cea mai mare parte din păduri constituite din amestecuri de fag, brad și molid acestor esențe lemnoase li se mai adaugă local mesteacănul, fie în forma de amestec fie în pilcuri izolate.

Infrastructura

  • Rețeaua de drumuri, structura acestora: – drumuri comunale 18 km din care pietruit 8 km
  • Drumuri județene 62,60 km din care: – pietruit 30,00 km
  • Poduri și podețe ( starea acestora ) : 4, stare bună
  • Rețea de apă curentă: în 2 localități ( Cerbăl și Poienița Tomii ) lungime rețea 4 km
  • Rețea de canalizare: în satul Cerbăl, lungime rețea 0,5 km
  • Rețea de gaze: nu există
  • Sistemul de încălzire: combustibil solid
  • Rețea electrică: 53 km
  • Rețea de telefonie fixă: 2 posturi de telefonie fixă prin stație ( Primaria Cerbăl și Postul de Poliție Cerbăl ), telefonia mobilă există doar în anumite puncte
  • Consultanța agricolă: există și este asigurată de Primaria Comunei Cerbăl și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Hunedoara-Deva
  • Consultanță sanitar-veterinară: există și este asigurată de Circumscripția Sanitar-Veterinară Vetel
     
    Alte informații pe care le considerați utile:
  • Nu există obiective economice în zonă
  • Există carieră de calcar cristalin ( fară exploatare ) în satul Cerbăl
  • Nu există IMM
  • Existența fondului piscicol sau de vânatoare: există fond de vânatoare

Scurt  istoric:

În 1913  canonicul  I. Radu publică “Istoria vicariatului Greco-catolic al Hațegului” ( Lugoj ). Descoperiri din perioada dacică s-au efectuat la Cerbăl, unde la 8 octombrie 1874, pe coasta dealului “Dosul Pirlit”, aflat pe pământul domenial, cu prilejul construcției drumului Govajdia-Dobra s-a  găsit un tezaur dacic de argint din vremea lui Burebista. Tezaurul se gasea intr-un vas de bronz, care la rândul lui se afla intr-un alt vas de lut ars. Vasul de lut a fost preluat de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cel din bronz a intrat în patrimonial Muzeului de Istorie din Cluj-Napoca, iar tezaurul a ajuns la Muzeul National Maghiar din Budapesta.


Unele obiceiuri agricole confirmă prezența slavilor în zonă. Punerea unui ou de găina sub prima brazdă a arăturilor de toamnă cu scopul de a crește graul “curat ca oul” un ritual de magie agricolă este întalnit și în obiceiurile agricole ale vechilor slavi. În timpul lui Ioan Corvin apar menționate localitațile comunei Cerbăl. Putem fi siguri că localitațile sunt mult mai vechi dar menționarea lor în documente s-a făcut doar atunci când au intrat în atenția oficialitaților timpului:

  • 1453 Aranies                        
  • 1476Cerbăl
  • 1481 Merișoru de Munte
  • 1506 Poiana Răchițelii
  • 1482 Poienița  Tomii
  • 1482 Feregi
  • 1482 Socet
  • 1499 Ulm                                 

În anul  1476 regele Matei Corvinul, fiul lui Ioan de Huneodara, donează cnezatul Comunei Cerbăl, care era mai înainte în posesiunea cnezatului Dionisie (Denes) lui Obris (Opris) din Manerau. În anul 1506 sunt amintiți Costa, cneazul din Feregi și cnezatul comunei Poienița Tomii, fără să amintească și numnele cnezatului. Acești cnezi, ca și cnezatele lor, aparțineau cețatii de Hunedoara. Muntenii aduși în Ținutul Pădurenilor pentru bocsarit au întemeiat satul Poiana Rachițelii. În conscripția din 1681 sunt pomeniți prima dată munteni în satele Poienița Tomii, Merisor și Feregi.

Mobilitatea unor sate; Satul Ulm, astăzi în apropierea Vaii Zlastiului a fost cândva, demult, la vest lângă satul Alun, în locul numit Urmu. Oamenii au plecat de acolo din cauza iernilor grele.

Cerbălul a fost cândva asezat pe culmea dealului, mai spre Vârful Rusca între Poiana Rachițelii și Cerbăl.

Merișoru de Munte a avut o soarta mai tristă decât celelalte: în decurs de un secol și ceva ( 1750 – 1880 ) a ars de două ori. Singura biserică ( din sec. al-XVIII-lea ) a scapăt, fiind așezată undeva mai departe, pe un dâmb.

Hotarele dintre sate și semnele de hotârnacie: între sate există numai hotare naturale. Acestea merg pe matca râurilor, pe coama dealurilor sau în lizierea pădurilor. În cadrul hotarului fiecărui sat, între proprietățile sătenilor există semne de hotar. În mijlocul țarinei fiecărui sat se afla câte o cruce, de lemn sau de piatră numită “crucea țarinei” unde în ziua “Nedeii”, după slujba de la biserică avea loc slujba de sfințire a apei cu care feciorii ( la Poiana Rachițelii ) stropeau holdele de cereale în credința îndepărtării oricărui rău care s-ar fi putut abăte asupra cerealelor.